Comunicate de Presa

ROMTHERM – tehnologii de ultimă generație în domeniul instalațiilor

ROMTHERMExpoziția internațională pentru instalații, echipamente de încălzire, răcire și de condiționare a aerului – a avut loc la ROMEXPO, în perioada 14 – 17 martie și a reprezentat platforma ideală pentru expunerea produselor de calitate din acest domeniu și pentru stabilirea de relații de afaceri.

ROMTHERM a beneficiat de un grad de internaționalizare de 45% și a reunit companii din 10 țări: Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Ungaria, Italia, România, Serbia, Turcia și Ucraina.

Firmele participante au venit la eveniment cu oferte speciale pentru instalații de ventilare, încălzire, alimentare cu apă, instalații tehnologice și termice, produse și echipamente cu rol în securitatea la incendiu.

În cele 4 zile de expoziție, vizitatorii specialiști au participat la demonstrații și au beneficiat de consultanță cu privire la produsele de care au fost interesați.

ROMTHERM a fost organizat de ROMEXPO împreună cu Camerele de Comerț și Industrie din România.

ROMTHERM s-a desfășurat în aceeași perioadă cu CONSTRUCT – AMBIENT EXPO, EXPO FLOWERS & GARDEN, MOBILA EXPO, ANTIQUE MARKET I, precum și MODEXPO I. Aceste manifestări au reunit peste 16.000 de vizitatori.

Pentru informaţii destinate presei:

Oana Netbai – PR Specialist ROMEXPO

mailto: pr@romexpo.ro,

Tel: 0758/ 837 759 sau +40 21 207.70.00/ int. 1221

Read more

Se deschide ROMTHERM –

evenimentul diversității și calității în domeniul instalațiilor

ROMTHERM – manifestarea care se adresează vizitatorilor specialiști ce își desfășoară activitatea în industria instalațiilor, echipamentelor de încălzire, răcire și de condiționare a aerului, are loc în Pavilionul B2 al ROMEXPO, în perioada 14 -17 martie.

Evenimentul are un grad de internaționalizare de 44%, firme din 9 țări participând la ROMTHERM cu tehnologii de ultimă generație, sortimente de accesorii și instalații care asigură o funcționare cât mai bună a construcțiilor: Austria, Croația, Grecia, Ungaria, Italia, România, Serbia, Turcia, Ucraina.

ROMTHERM Expoziția internațională pentru instalații, echipamente de încălzire, răcire și de condiționare a aeruluireunește expozanți cunoscuți pentru diversitatea și calitatea produselor și reprezintă cadrul profesionist pentru stabilirea de relații de afaceri între specialiști și firmele care produc, importă și comercializează produsele din acest sector.

Producători și importatori de instalații de ventilare, încălzire, alimentare cu apă, instalații tehnologice și termice, produse și echipamente cu rol în securitatea la incendiu și-au anunțat prezența la expoziție.

Firmele participante vin cu oferte speciale pentru cei interesați de achiziționarea anumitor produse sau servicii. De asemenea, pe parcursul celor patru zile, vizitatorii specialiști pot participa la demonstrații și chiar beneficia de consultanță cu privire la instalațiile pe care doresc să le achiziționeze.

ROMTHERM este organizat de ROMEXPO împreună cu Camerele de Comerț și Industrie din România și se desfășoară concomitent cu MOBILA EXPO, CONSTRUCT – AMBIENT EXPO, EXPO FLOWERS & GARDEN, ANTIQUE MARKET I, precum și cu MODEXPO I.

Mai multe informații despre expoziția internațională pe: www.romtherm.ro

 PROGRAM DE VIZITARE

14 – 16 martie 2019 (joi – sâmbătă): între 10:00 – 18:00;

17 martie 2019 (duminică): între 10:00 – 16:00.

Bilet intrare: 20 de lei.

Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate beneficiază de intrare gratuită.

Acces:

Pietonal: Porțile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piața Presei Libere, Bulevardul  Expoziției și Strada Parcului;

Auto: Porțile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziției și Strada Parcului.

Tarif parcare: 5 lei/oră

 

Pentru informaţii destinate presei:

Oana Netbai – PR Specialist ROMEXPO

mailto: pr@romexpo.ro,

Read more

Newsletter